Acasă
politică
advertoriale
actualitate
administrație publică
monden
business
economie
cultură
sport
sci-Tech
evenimente
Nu a fost introdusa o sursa
Redacția
854
Planificarea războiului este în curs de desfășurare la Bruxelles, unde grupurile de lucru analizează implicarea NATO în conflictul ruso-ucrainean, a declarat vineri premierul Viktor Orbán, în cadrul emisiunii „Bună dimineața, Ungaria!” difuzată de Radio Kossuth, informează MTI, potrivit Rador Radio România.
Premierul a subliniat că Ungaria, deși participă la aceste comisii ca membru NATO, nu dorește să ia parte la conflict, nici financiar, nici militar, nici măcar în cadrul NATO. Orbán a exprimat îngrijorarea cu privire la cât timp va putea fi menținută această poziție.
„Nu a existat niciodată în istoria NATO o situație în care un stat membru să se angajeze atât de deschis și clar la filozofia de bază a NATO cum o face acum Ungaria. Prin urmare, poziția sa în cadrul alianței militare trebuie să fie redefinită”, a declarat premierul.
Viktor Orbán a menționat că se depun eforturi considerabile pentru a asigura statutul Ungariei ca membru NATO fără a participa la operațiuni militare externe. Aceasta reprezintă o provocare diplomatică, necesitând o nouă descriere și definiție a rolului Ungariei în cadrul NATO.
În privința alegerilor, premierul a afirmat că ele sunt despre război și pace, dar și despre migrație și protecția familiilor tradiționale, subliniind că problema războiului este prioritară. Orbán a avertizat că generațiile viitoare ar putea considera aceste alegeri europene decisive pentru război și pace.
Premierul a evidențiat că războiul aduce nu doar suferință, ci și profituri pentru industria de armament și traficanții de arme. Printre cei pro-război se numără speculatorii cu capital de risc, George Soros fiind menționat explicit. Orbán a criticat politicienii care pot fi influențați financiar, dând exemplu stânga ungară, despre care a spus că este finanțată de susținători pro-război și acționează contrar voinței alegătorilor săi.